Trebuie să ştim că pietrele tratate nu sunt falsuri, ca tratamentele se aplică uneori pentru a creşte rezistenţa gemelor. Pietrele tratate sunt mai puţin valoroase decât pietrele asupra cărora nu s-a intervenit fizic şi chimic, dar sunt mult mai de valoare decât imitaţiile. Este vorba tot de geme naturale, nu de un material sintetic şi nici de vreun fals.
Anumite tratamente se aplică din raţiuni utilitare: piatra este prea fragilă în stare naturală dar, fiind frumoasă, este păcat să nu fie folosită pentru bijuterii şi atunci i se aplică soluţii întăritoare (ex. turcoazul, Crazy Horse Stone). Sau, dacă avem de-a face cu o piatră a cărei coloraţie naturală este prea fadă, i se intensifică cromatica şi, totodată, frumuseţea.

Alteori, prin aceste tratamente se obţin pietre superioare calitativ, care sunt vândute la fel de scump precum cele care au aceste proprietăţi în stare naturală.
Considerăm că aceste informaţii ne sunt folositoare atât în calitate de designeri de bijuterii, când ne achiziţionăm materialele, dar şi atunci când cumpărăm o bijuterie finită.
Printre tratamentele folosite se numără tratamentul termic (prin încălzire), colorarea şi vopsirea, decolorarea, acoperirea cu pelicule fine, iradierea, impregnarea, umplerea crăpăturilor şi difuziunea – practici considerate acceptabile în comerţul cu geme şi bijuterii, doar că ele trebuie făcute publice de către vânzători, iar cumpărătorii trebuie să ştie să recunoască unele dintre tratamente.
Dacă o gemă tratată se va decolora în timp, cumpărătorul trebuie informat că ea a fost tratată, că tratamentul este temporar şi că ea îşi va pierde culoarea iniţială. Dacă pentru întreţinerea unei pietre tratate nu ar trebui folosiţi solvenţi, trebuie spus că gema a fost tratată şi ce solvenţi sau ce metode de curăţare nu trebuie să se folosească.
Tratamente ale suprafeţei
Tratamentele suprafeţei, printre care se numără ceruirea şi aplicarea unor cerneluri, nu sunt permanenete şi se pot şterge. Suprafaţa pietrei poate fi, de asemenea, acoperită cu o peliculă subţire pentru a dobândi un aspect mai atrăgător. O vopsea, un colorant sau un decolorant pot colora suprafaţa pietrei, lăsând neschimbat centrul acesteia, schimbându-i culoarea, claritatea şi aspectul.
Pentru a impregna gemele se folosesc diferite tipuri de ceară, uleiuri, răşini, plastic şi sticlă, colorate şi incolore, care ascund defectele, sporindu-le valoarea. Turcoazul este adesea ceruit. Ungerea smaraldelor cu diferite uleiuri este o practică atât de obişnuită, încât este rareori divulgată. Perlele sunt îmbibate în nitrat de argint pentru a le face să pară negre, procedeu care slăbeşte perla, care se decolorează mai uşor. Uneori, perlele sunt acoperite cu straturi subţiri de plastic, pentru a li se da o nuanţă mai închisă. Plasticul poate fi detectat la pipăit şi, în timp, se va coji, culoarea naturală deschisă ieşind la suprafaţă. Tot la perle se mai practică şi lustruirea, pentru a li se îmbunătăţi luciul şi a se îndepărta zgârieturile fine.
Vopsirea şi colorarea artificială a pietrelor sunt procedee cunoscute încă de acum
2000 de ani. Cele mai pretabile sunt mineralele care au o microstructură fin-poroasă, ce permite pătrunderea coloranţilor. Calcedoniile şi în special agatele sunt exrem de folosite pentru colorare. Agatele se ţin în miere cladă sau sirop de zahăr cald, apoi sunt introduse în acid sulfuric, care transformă materia organică în cărbune negru şi se obţin agate negre. Calcedonia fin-poroasă este colorată în bleu sau galben cu o soluţie feroasă, în roşu prin tratamentul cu acid sulfuric verde şi apoi prin încălzire în amoniac.
Opalul se colorează artificial prin imersie în cerneală şi se obţine o piatră cu un joc de culori extraordinar, numită “opalul cameleon”.

Vopsirea perlelor se practică încă din 1930 şi este un procedeu acceptat în branşă, atâta timp cât cumpărătorii sunt informaţi. Se pot vopsi în roz, pentru a li se spori valoarea. Perlele aurii de Tahiti pot fi vopsite pentru a căpăta o nuanţă mai închisă. Majoritatea perlelor negre şi gri sunt vopsite. O culoare irizată, precum coada de păun, este un indiciu că perla a fost vopsită.
Ca regulă generală, pietrele se introduc în soluţie colorantă timp de câteva săptămâni, care apoi se încălzeşte la 50-60 de grade Celsius.
Decolorarea perlelor chinezeşti de apă dulce şi a perlelor akoya de calitate inferioară se practică pentru a le da o culoare mai deschisă şi mai uniformă. Acest procedeu, dacă nu este aplicat corect, poate slăbi rezistenţa nacrului şi scurta durata de viaţă a perlei.
Tratamentele termice sunt o practică obişnuită în comerţul cu geme şi bijuterii, atât de obişnuită încât putem spune că toate gemele au fost tratate într-un mod sau altul, dacă nu există alte specificaţii. Tratamentul termic (prin încălzire) este folosit pentru a schimba culoarea unor geme, pentru a o face mai închisă ori mai deschisă, sau pentru a îi creşte claritatea. Efectele tratamentelor termice sunt, în general, permanente. Acvamarinul este intens tratat termic, pentru a se obţine acea nuanţă bleu ciel atât de apreciată.
În tratamentele prin iradiere gemele sunt bombardate cu electroni sau cu raze gamma pentru ameliorarea culorii, astfel sporindu-li-se valoarea. Topazul poate fi tratat termic şi iradiat pentru a transforma cristalele maronii, opace, în topazul albastru intens, atât de folosit pentru bijuterii. Acvamarinul este tratat cu neutroni şi raze gamma pentru a i se îmbunătăţi culoarea, dar efectul nu este permanent şi culoarea este instabilă. Perlele de apă dulce sunt bombardate cu raze gamma pentru ca nucleul lor să se înnegrească şi sideful să capete o nuanţă mai închisă. Alte perle sunt întâi vopsite şi abia apoi iradiate, pentru a le conferi o culoare gri-verde-albastră.
Perforarea cu laser poate fi folosită pentru a îndepărta incluziunile de culoare închisă din gemele limpezi, ameliorându-li-se claritatea.
Reconstituirea, presarea
Pudră şi fragmente mici de gemă sunt amestecate cu un liant (o răşină plastică lichidă) şi cu un colorant, apoi sunt supuse căldurii. După ce materialul a devenit solid, este tăiat într-o formă la fel cu cea a pietrei naturale şi poate fi colorat în diferite nuanţe. Pietrele reconstituite, dacă sunt încălzite, degajă un miros înţepător de plastic ars. Indicatorul final este preţul: pietrele reconstituite sunt mult mai ieftine decât cele naturale. Cele mai cunoscute pietre tratatate astfel sunt turcoazul şi lapislazuli.

În branşă, toate tratamentele care se aplica pietrelor sunt codificate. Lista codurilor şi abrevierilor, numită Gemstone Enhancement Guide, poate fi citită aici.
Surse: Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat