Daca acum doua saptamani va prezentam modalitatea de realizare a cerceilor steampunk “Cleopatra”, pentru astazi va propun un tutorial de realizare a colierului care face parte din acelasi set, denumit “Cleopatra”. Pentru tutorialele cu celelalte componente ale setului va rog sa reveniti pe site, ele vor fi postate la o data ulterioara. Mai multe fotografii ale setului gasiti aici: FB Ronnie – Handmade.
Materiale necesare:
Piele neagra, naturala
Ace cu bucla si ace cu cap antichizate
Adeziv
Diverse Drop Charm-uri cu aspect antichizat
Margelute metalice aurii
Spacere metalice aurii
Zale cu aspect antichizat
Inchizatoare
Confectionarea colierului:
Pentru a realiza piesa centrala a colierului avem nevoie de o bucata de piele si un accesoriu antichizat. Taiem o bucata de piele care sa urmareasca conturul accesoriului si lipim pielea pe metal cu ajutorul adezivului E6000. In mijloc facem o mica gaura, astfel incat sa putem plasa un nasturel menit sa impodobeasca putin piesa si il lipim si pe acesta pe piele:
Mai adaugam si niste floricele antichizate de o parte si de alta a nasturelui cu blazon:
Pentru o mai buna fixare a tuturor elementelor folosim un ac cu bucla, trecut prin prima floricica, prin piciorusul nasturelui si scos prin cea de-a doua floricica:
Pentru a-i da colierului “aerul steampunk” vom folosi cateva elemente specifice: rotite dintate, charm drops-uri:
Dupa ce am terminat cu piesa centrala a colierului pregatim elementele care vor constitui “lantul” pe care vom atasa aceasta piesa. Pentru asta avem nevoie de cateva spacere aurii, charm drops-uri, patru bucati de piele patrata cu latura de 1,5cm, margelute metalice aurii si ace cu bucla. In primul rand pregatim patratele de piele:
O aranjare “de proba” a colierului ne ajuta sa vizualizam proiectul final si sa vedem ce ajustari avem nevoie sa facem pentru a iesi totul perfect:
Daca suntem multumiti de design putem incepe asamblarea colierului:
Mai avem de atasat doar inchizatoarea tip “lobster” si colierul este gata.
Comentarii recente