Când am început documentarea pentru articolul acesta nu aveam idee ce este cuartul de stanca, mi se parea ca suna strain si pompos. Ulterior mi-am dat seama ce simplu era: îl ştim cu toţii, din florile de mină – sunt acele bastonaşe ca de gheaţă, hexagonale, cu capetele piramidale, minunat faţetate, care cresc dintr-o altă piatră. Par faţetate de mâna omului, dar de fapt sunt aşa perfecte de la mama natură – bijutierul desăvârşit.
Krystalos în limba greacă înseamnă gheaţă. Pliniu-cel-Bătrân susţinea că aceste frumoase cristale au fost produse de un ger atât de năpraznic, încât nici cea mai mare căldură nu le-ar putea topi. Această denumire i-a fost atribuită din două motive: datoriă asemănării cu apa îngheţată şi din cauza conductibilităţii sale termice, care face ca gema să păstreze multă vreme răceala (în Roma Antică se confecţionau sfere din cuarţ, cu care patricienii îşi răcoreau mâinile în timpul verii). Din acest motiv, aurarii din Munţii Apuseni o numeau “piatră gheţoasă”.
Este varietatea cea mai pură de cuarţ, formând cristale incolore, transparente ca gheaţa. Este o gemă care se găseşte din abundenţă şi apare frecvent în bijuteriile vechi, sub formă de mărgele sau pietre faţetate. Se mai foloseşte mult şi la fabricarea unor tipuri de becuri şi lentile.

Deşi bijutierii şi cumpărătorii doresc cel mai adesea pietre clare, “curate” şi fără incluziuni, cuarţul poate conţine adesea incluziuni  frumoase (de mică, hematit, turmalină, rutil, apă, sare de bucătărie, metan, calcit) sau fisuri interne care pot fi folosite la crearea modelului şi la tăierea pietrei, astfel încât se poate obţine un design unic şi spectaculos, se poate pune în valoare potenţialul pietrei şi se creează efecte optice deosebite. Uneori incluziunile sunt foarte evidente şi se reflectă în numele pietrei: cuarţ turmalinat şi cuarţ rutilat.
Prin iradiere cristalul devine cenuşiu, apoi cenuşiu-albăstrui, fumuriu şi fumuriu-brun.
Cele mai frumoase cristale de stâncă se extrag din Alpi, Madagascar, Brazilia, Statele Unite.
Alte denumiri pentru cristalul de stâncă sunt: cristal (sau cuarţ) hialin, cristal de munte, cristal de rocă, Bergkristal.
Diamantul de Maramureş
Este o denumire atribuită nu oricărui cuarţ, ci doar celor mici, de la câţiva mm, până la aproximativ 1 cm, perfect incolore, limpezi, de forma a două piramide unite prin baze. Unele dintre ele sunt formate dintr-o prismă hexagonală având la capete piramide hexagonale. Asemenea cristale de cuarţ se mai găsesc şi în alte locuri de pe glob şi sunt denumite după zona de unde provin: diamant de Alaska, diamant de Arkansas, diamant cehesc, diamant mexican, diamant nemţesc. Nu este vorba de diamantul clasic, veritabil, ci de o denumire comercială pentru aceste cuarţuri mici şi clare.
Surse:
Mircea-Dragomir Andrei, Heinz Karl – Pietre preţioase fine ornamentale, perle
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat