Praziolitul (sau prasiolit) este o varietate de cuart verde-pal, verde-praz (de aici si denumirea lui, provenita din limba greaca: “prasos” – praz si “litos” – piatra), transparent, pana la translucid. El nu se gaseste ca atare in natura, ci este obtinut prin incalzirea la 500º C a ametistului sau a citrinului. Poate fi produs numai prin tratarea termica a pietrelor provenind din anumite surse. Initial toate gemele tratate proveneau din mine braziliene dar, intre timp, s-au descoperit si alte surse, ceea ce a dus la cresterea ofertei. Prasiolitul este cel mai adesea fatetat, taiat in forma de cabosoane sau de margele.

Duritate pe scala lui Mohs: 7.
Compozitie chimica: SiO2.
Se poate confunda cu berilul pretios galben sau verde.
Alte denumiri: ametist verde, amegreen (engl.) sau vermarin.

Exista un numar tot mai mare de gemologi care sustin ca praziolitul se gaseste si in stare naturala, dar deocamdata nu sunt destule dovezi, asa ca se ramane la ideea enuntata in primul paragraf: praziolitul care se gaseste pe piata este obtinut artificial.
Proprietatile metafizice ale praziolitului sunt cele ale ametistului, dar sporite de diafana lui culoare lui verde, caci verdele este una din culorile inimii, este culoarea naturii, sacrului si concentrarii. Ajuta la indepartarea tensiunii si iritarii. Simbolizeaza respectul de sine si armonia, este piatra de baza a legaturii minte-inima. Este piatra nativilor din luna februarie.

Curatarea lui se poate face cu apa de la robinet si o perie moale, nu este nevoie de substante chimice. Nu se recomanda expunerea lui la soare puternic, pentru ca i se poate schimba culoarea. Depozitarea lui alaturi de pietre mai dure decat gradul 7 ii poate cauza zgarieturi.
 
Surse:
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat