Despre Noi

Forumul “Clubul Designerilor de Bijuterii” si site-ul “Designer de Bijuterii” reunesc o comunitate virtuala in continua crestere a creatorilor de bijuterii artizanale, a pasionatilor de podoabe si accesorii artistice si a celor care apreciaza, admira si sustin aceste forme de exprimare artistica.
Numite (din ce in ce mai des) in ultima vreme “bijuterii handmade” sau “handcrafted”, aceste creatii sunt mestesugite cu migala, in diferite moduri si stiluri, cu ajutorul unei palete incredibil de largi de tehnici si materiale.
Scopul nostru este de a incuraja creativitatea exprimata in acest fel, adunand laolalta si sprijinind cat mai multe persoane care au talent, pasiune ori inclinatie pentru aceasta arta unica, dar atat de diversa a bijuteriilor create manual.
“Clubul Designerilor de Bijuterii” evidentiaza talentele individuale ale membrilor sai, sustinand imaginatia lor prolifica si unicitatea lor. Totodata, incercam sa ne construim o imagine de ansamblu, sa ne urmarim constant progresele si sa le facem cunoscute lumii intregi ! In acest sens a fost demarat proiectul “DesignerDeBijuterii’s Channel” pe YouTube, unde puteti admira abundenta creatoare manifestata in interiorul comunitatii noastre
http://www.youtube.com/user/DesignerDeBijuterii
Suntem siguri ca ni se vor alatura si alte persoane inzestrate cu har si aptitudini in acest domeniu, deoarece CDB ofera membrilor sai posibilitatea de a-si descoperi ori etala talentele, de a-si expune creatiile si de a-si contura, construi ori dezvolta un stil personal. De asemenea, permite popularizarea site-ul sau a blogului personal (bineinteles, in conditii decente, fara ca acest lucru sa devina suparator, fiindca nu incurajam spam-ul !)
“CDB” isi propune sa promoveze si furnizorii de materiale, unelte si ustensile de calitate pentru aceasta indeletnicire pasionanta, ce ofera, practic, o infinitate de posibilitati de manifestare si de exprimare. Acestia sunt bineveniti cu oferte tentante pentru membrii clubului, cu anunturi de reduceri ori noutati in materie de “bijuterit” si “margelit”.
“CDB’ incerca sa realizeze o incursiune in istoria stilurilor bijuteriilor si, in acelasi timp, doreste sa fie mereu la curent cu tendintele actuale, cu manifestarile legate de bijuteria contemporana, cu targurile si expozitiile din domeniu, organizate pe plan local ori la nivel mondial.
Sustinem popularizarea “fenomenului handmade”, revenit, din fericire, tot mai pregnant in actualitate si dorim redarea respectului cuvenit artizanatului in general.
Suntem siguri ca dictonul “Toti pentru unul si unul pentru toti” functioneaza ! In acest sens, CDB doreste sa adune si sa impartaseasca informatii, experiente, cunostinte, tehnici legate de arta conceperii bijuteriilor. Ne straduim sa ne documentam, sa “culegem” informatii cat mai diverse si cat mai exacte, de multe ori esentiale, hotaratoare pentru dobandirea sau imbunatatirea tehnicilor de lucru. Dorim sa aflam si sa dezvaluim mici detalii si secrete de lucru, sa oferim explicatii si imagini elocvente, articole informative interesante si tutoriale pe intelesul tuturor. Avem o nedisimulata dorinta de cunoastere si suntem intr-o permanenta cautare de idei, de solutii salvatoare ori inovatoare. Incercam sa oferim suport si consultanta, folosind cunostintele acumulate de membrii comunitatii in sprijinul acesteia.
“CDB” este un spatiu prietenos de manifestare si de exprimare artistica, un atelier virtual de creatie, un permanent “workshop” unde te poti familiariza cu termenii specifici, unde se ofera si se primesc sfaturi, se impartasesc impresii si idei, se comunica noutati sau se aduc la lumina tehnici “prafuite”, aproape uitate.
“CDB” este un forum de dezbateri civilizate si constructive si, nu in ultimul rand, reprezinta o oaza de relaxare, un loc placut de intalnire si socializare on-line pentru membrii sai. Aici, vei avea surpriza sa descoperi ca se organizeaza periodic concursuri atractive si stimulative, ce incurajeaza designul original de bijuterii si ridicarea acestui mestesug la rang de arta.
Te invitam sa ni te alaturi ! Asteptam cu nerabdare sa ne arati creatiile tale si sa ne spui povestea lor ! Vrem sa ne uimesti cu micile sau marile tale “gaselnite”, sa ne dezvalui experientele “iluminatoare”, placute sau amuzante pe care le-ai avut ori sa ne arati dificultatile pe care le-ai intampinat. Indrazneste sa ne adresezi intrebarile si nelamuririle tale si vom incerca, impreuna, sa le gasim raspunsuri. Nu-ti fie teama, nici o intrebare legata de acest domeniu nu ni se va parea stupida si, prin eforturile noastre concertate, vom avea cu totii de castigat ! Vom invata din ce in ce mai multe lucruri, ne vom cunoaste mai bine si vom descoperi pas cu pas lumea minunata a bijuteriilor, contribuind cu pasiunea si talentul nostru la diversitatea ei !
Autori:
Maria’s Handwork – Ana Maria Sampetrean
KeziMade – Anna-Maria Boldescu
Cristina’s Bead Boutique – Cristina Cristea