Pirita si marcasita sunt doua minerale foarte asemanatoare, atat din punct de vedere al compozitiei chimice, cat si ca aspect. Perechea polimorfa marcasita/pirita este cea mai cunoscuta, dupa cea diamant/grafit.
Pot fi foarte usor confundate. Singurele diferente dintre cele doua sunt modul de cristalizare: marcasita – ortorombic, pirita – cubic si faptul ca marcasita este putin mai deschisa la culoare. Pe piata de bijuterii piatra comercializata ca marcasita este de fapt pirita, i se da aceasta denumire din ratiuni pur comerciale. In mineralogie marcasita nu are calitati de gema si nu poate fi folosita in bijuterie, datorita structurii sale chimice instabile.

Pirita

Denumirea piritei vine de la grecescul „pir” = foc. Lovita cu otel, pirita scoate scantei, motiv pentru care era intrebuintata in trecut la pustile si pistoalele primitive, pentru aprinderea pulberii. Este o sulfura dubla de fier, FeS2, ce cristalizeaza in sistemul cubic, are luciu metalic si culoare galbena, gălbui-arămie cu reflexe verzui. Este un material usor casant. Datorita luciului si a culorii sale, pirita este confundata de nestiutori cu aurul, motiv pentru care a fost denumita „aurul prostilor” sau „aurul pisicii”. În comparaţie cu aurul, pirita este însă mai plastică şi mai dură. Alt mineral cu care se poate confunda, in afara de marcasita, este calcopirita.
Duritatea pe Scala lui Mohs: 6 – 6,5

Este una dintre cele mai răspândite sulfuri, fiind întâlnită în roci magmatice si metamorfice bogate in magneziu si fier (roci de culoare inchisa), roci hidrotermale şi roci sedimentare sau în acumulările de carbuni (pirita framboidală). Pirita extrasa din Peru poarta denumirea de „piatra incasilor”.
Taiata sub forma de mici rozete, cu doar cateva fatete, pirita este foarte populara in lumea bijuteriilor. Cristalele de pirita compacte sunt intrebuintate ca atare, la realizarea unor podoabe de mare efect. In trecut era folosita la confectionarea bijuteriilor ieftine, dar in zilele noastre este in mare voga. Este cel mai adesea montata in argint, deseori in combinatie cu alte geme (ametist, coral, perle).
Trebuie ferita de foc, socuri mecanice si acizi.

Marcasita

Numele de marcasită din provine din punct de vedere etimologic din limba araba, respectiv limba maura, unde inseamna “amnar, cremene” denumire care ar fi datorată culorii de bronz a mineralului cu luciu metalic si faptului ca, prin lovire cu o bucata de cremene sau otel, produce scantei. Marcasita a primit mai multe denumiri, mai demult n-a fost deosebită de pirita.
Duritatea pe Scala lui Mohs: 6 – 6,5

Este o bisulfura de fier – FeS2. Are luciu metalic sau semimetalic, poate fi de cuoare galbena, galben de alama, galben pal cu nuante cenusii sau verzui. Este casanta. Marcasita se oxideaza relativ rapid, innegrindu-se.
Provine din Germania, Rusia, SUA, Mexic, Franta, Peru, China.
Surse: Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Wikipedia