Îmi amintesc zâmbind de începuturile mele în arta designului de bijuterii. Ciudate şi necunoscute sunt căile Domnului – un aforism celebru şi în acelaşi timp banal, pe care îl auzim de multe ori în viaţă noastră, dar plin de adevăr.
Dar să încep cu începutul : Dan Narcis mă numesc, am 36 de ani, de meserie sunt actor de teatru, în prezent lucrez la un post de radio local. De mic copil am fost atras de artă, de frumos, şi le-am încercat pe toate pe rând, grafica, pictura, sculptura, dar nu în aşa măsură încât să-mi fac un hobby din ele, erau doar manifestări sporadice. Cum ar spune cineva, lucram doar când ”mă chinuia talentul”, deşi nu cred  era aşa, consider că un pic de bun gust şi multă pasiune pentru frumos este suficient să realizezi lucruri frumoase.

Acum câţiva ani, pornind de la un pariu cu nişte amici, m-am apucat să studiez armurăria, sau pe înţelesul tuturor, Arta construirii de armuri medievale. Întreaga mea aventură în domeniul ăsta am explicat-o mai pe larg într-o pagină de blog pe care o găsiţi aici:
http://dannarcis.bloging.ro/
Poate părea ciudat, şi întradevăr aşa este, să porneşti de la armuri medievale şi să ajungi la bijuterie. Dar o să vă demonstrez că nu sunt chiar atât de îndepărtate aceste două meşteşuguri. Punctul de cotitură s-a produs în momentul în care m-am ambiţionat să construiesc cămăşi de zale. La fel cum s-a întâmplat şi cu armurăria, am început să mă documentez de pe internet. Am găsit câteva instrucţiuni şi tutoriale, dar destul de vagi, însă la un moment dat am descoperit un curs de împletituri de zale, care era scos la vânzare şi costa cam 500-600 de dolari.
Poate nu e o sumă aşa mare, dar pentru mine în acea perioadă era destul de mult, aşa că am rămas la cele 2-3 pagini de început ale cursului care erau gratuite. Ca să scurtez povestea, am pierdut câteva nopţi, şi am reuşit cu încăpăţânarea specifică zodiei să descopăr arta împletitului de  cămăşi de zale. Dacă mă întrebaţi cum am reuşit, o să vă răspund: ca şi în armurărie, neavând un profesor sau un îndrumător, am aplicat metoda făcutului şi desfăcutului (sau aruncatului – după caz şi nervi), până ieşea ce mi-am propus.

Odată ce am reuşit să împletesc zale, şi studiind în continuare situl unde am găsit cursul respectiv, am descoperit că mai există un curs de făcut bijuterii din zale, şi aşa m-am apucat să fac şi eu brăţări din împletituri de lanţuri. Şi aşa încet-încet, am început să caut şi să învăţ noi modele de împletituri, şi am ajuns pe siturile de bijutieri handmade unde găseam fel de fel de creaţii mai mult sau mai puţin frumoase. Unele dintre ele erau superbe, şi mă lăsau mut de admiraţie pentru măiestria şi arta cu care erau făcute, altele însă, îmi plăceau mai puţin. Pornind de la aceste bijuterii handmade care îmi plăceau mai puţin, le priveam şi-mi spuneam :  ”Eu pe asta aş face-o altfel că să arate mai bine!”  Am reuşit să fac câteva brăţări şi cercei, şi le-am postat într-o glumă pe câteva situri de socializare alături de pozele cu armuri. Nu mică mi-a fost mirarea când am observat că lumea începea să-mi comenteze încercările mele în ale bijuteriei şi să mă întrebe de ele, ba chiar să-mi propună să fac diferite modele şi culori. Lucrul ăsta m-a bucurat şi m-a ambiţionat să concep şi alte modele, şi uite aşa, încet-încet, am reuşit să creez câteva colecţii care spre bucuria mea au plăcut, şi aşa mi-am transformat acest hobby într-o mică afacere purtând sigla De Narco’s. O parte din modele le puteţi vedea pe blogul meu de aici:
http://denarcos.blogspot.com/

O vorbă din bătrâni spune că toate se întâmplă pe lumea asta cu un scop, şi că fiecare din noi avem o menire pe pământ. Sper din tot sufletul că a mea e aceea de a bucura lumea cu bijuteriile pe care le fac. Mi-ar plăcea să cred că un băiat a obţinut iertarea, de exemplu, dintr-o banală ceartă din dragoste, oferind fetei un lucru făcut de mine, sau un altul se va logodi cu aleasa inimii lui oferindu-i un inel din colecţia mea… Mă gândesc la toate acestea, zâmbesc, si… merg mai departe…