Cuarţul fumuriu este o altă varietate de cuarţ transparent. Culorile lui variază de la o tentă slabă de cenuşiu-fumuriu, la maro închis sau negru, cu o suită de nuanţe intermediare. Poate avea culori dulci, subtile, cum ar fi maro-gălbui sau ciocolatiu. Cuarţul închis la culoare, aproape negru, se numeşte morion, de la grecescul moreios = întunecat.
Culoarea se datorează prezenţei în reţeaua cristalină a unor elemente străine (aluminiu, litiu), combinată cu influenţa radioactivităţii naturale a locului.
Este o piatră frumoasă, dar, din păcate, este destul de ignorat şi potenţialul său nu este întotdeauna apreciat. De exemplu, într-o montură de metal alb, cuarţul fumuriu poate fi foarte şic prin simplitatea sa.
Cuarţul fumuriu natural se găseşte din abundenţă, inclusiv cristale de dimensiuni mari, ceea ce face ca preţul lui să fie foarte avantajos.
Această piatră era foarte apreciată în Antichitate de greci şi de amerindieni. Cel mai renumit cuarţ fumuriu se găseşte în Elveţia, Ural, Brazilia, Madagascar, Ucraina, Statele Unie, Suedia, Cehia.
Alte denumiri sub care este cunoscut: quartz enfumé, rauchtopaz, rauchquartz, , smoky quartz. În comerţ i se mai dă uneori denumirea greşită de “topaz fumuriu” sau “topaz enfumé”.
Surse:
Mircea-Dragomir Andrei, Heinz Karl – Pietre preţioase fine ornamentale, perle
Judith Crowe – Ghidul pietrelor preţioase
Corina Ionescu – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative. Dicţionar enciclopedic ilustrat
Comentarii recente