Perioada empire reprezinta a doua varsta a neoclasicismului (miscare din a doua jumatate a secolului al XIX-lea care a influentat arhitectura, mobilierul, artele vizuale si decorative, incusiv moda feminina, a durat in Europa si America pana aproximativ in 1830 si continua si astazi) si se caracterizeaza printr-o puternica influenta franceza. Originea stilului se leaga de dorinta imparatului Napoleon de a reinvia luxul si maretia Romei imperiale. Este un stil care a imprumutat elemente specifice de la grecii antici si de la Imperiul Roman (de aici numele stilului: empire – imperiu fr.).
 

Revolutia Franceza a pus confectionarea si purtarea de bijuterii intr-un con de umbra, pentru ca ele erau simbolul puternic al monarhiei si al curtii. Apoi bijuteriile au reaparut, intrupate in minunatele creatii neoclasice ale Primului Imperiu, astfel ca, in ciuda ostilitatilor din perioada 1793-1815, francezii au reusit sa-si mentina rolul de precursori ai modei de lux si influenta pariziana s-a resimtit in intreaga Europa si la Londra, din doua motive: talentul extraordinar al bijutierilor francezi si obsesia lui Napoleon Bonaparte pentru arte si bijuterii. Podoabele din secolul XVIII si a doua jumatate a secolului al XIX-lea din Europa si Anglia au fost influentate de gustul lui Napoleon, al carui entuziasm fata de arte, moda si bijuterii a fost eclipsat doar de “Franta, armata si Josehine” (ultimele cuvinte ale imparatului).

Cercei Chandelier “Empire Style”

La izbucnirea Revolutiei bijuteriile erau simbolul aristocratiei (puteai fi condamnat la ghilotina si pentru o pereche de catarame de pantofi), astfel ca nobilii fie le-au ascuns si folosit ca garantii financiare atunci cand au fugit, fie le-au donat cauzei revolutionarilor. Au fost scoase la vanzare multe bijuterii, inclusiv dintre cele ale coroanei franceze, piata europeana a fost invadata de valori si preturile au scazut. Dar se purtau totusi bijuterii: piese comemorative, unele  confectionate din fragmente de metal sau piatra din Bastilia. Cele mai purtate erau inelele de metal (sau cel mult din argint), ideologice, inscriptionate cu fraze care cele brau Revolutia sau cu portretele eroilor morti in Revolutie (Marat, Lepelletier de Saint Fargeau).
Compania celebra de bijuterii Goldsmiths, inchisa in 1791, s-a redeschis in 1797, la fel cateva dintre atelierele de bijuterii din vremea lui Ludovic al XVI-lea. In 1798 s-a introdus in premiera in Franta marcarea obligatorie a bijuteriilor de aur cu initialele producatorului si simbolurile lui. S-a facut o clasificare a aurului in trei standarde de puritate. Primele bijuterii aparute au fost fragile si delicate, pentru ca se folosea aur putin, materialele si banii lipsind. Erau inspirate din bijuteriile traditionale ale taranilor francezi, cu filigran, perle foarte mici si pietre modeste, cum ar fi carneolul. Se purtau sautoirs – lanturi lungi si decorate – puse in stil militar, in diagonala pe un umar sau in jurul gatului. Erau la moda cerceii lungi, atarnatori, numiti poissardes.

 
Bonaparte privea luxul curtii sale ca pe o chestiune de prestigiu national. Imparatul si cele doua sotii ale sale (Josephine si Marie-Louise) au reintrodus purtarea de bijuterii opulente la curte. Josephine urma sa devina o mare amatoare de moda si protectoare a caselor de bijuterii. S-au produs schimbari si in croiala vestimentara: s-a trecut de la brocarturile tepene la tesaturile diafane si pastelate, elegante, care cadeau pe langa corp si erau ideale ca fundal pentru pietrele colorate. Acum a aparut celebra “croiala empire” a rochiei, cu forma trapezoidala, care incepe sa se largeasca imediat sub linia bustului, unde este taiata.
Motivelor traditionale clasice, deja folosite in timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, li s-au adaugat simbolurile grandorii imperiale: monograma si emblema imparatului – albina, reprezentari ale trofeelor militare si, dupa campania in Egit, motivele egiptene.
Designul acestei perioade, desi este elaborat, pastreaza totusi un aer proaspat, bine tinut in frau, cu ghirlande de lauri si benzi cu motive grecesti perfect simetrice. Modelele se inspirau din detaliile arhitecturale ale Greciei antice, pentru ca bijuteriile antice nu erau cunoscute atunci.
In aceasta perioada au inceput sa fie purt ate seturile complete de bijuterii asortate (parures), formate din colier, o pereche de bratari, cercei atarnatori, un ornament pentru cordon si pana la patru ornamente pentru par (pieptene, tiara, diadema si cordeluta care se purtau mai multe de-odata). Aceste garnituri erau fie cu diamante, fie, cel mai des, cu o singura piatra mare si colorata, inconjurata cu diamante mici.
 

Brazilia continua sa fie principala sursa de exploatare a diamantelor, careia i se adauga Africa de Sud, unde numarul minelor de exploatare era tot mai mare, deci crestea si disponibilitatea diamantelor, iar Amsterdam era centrul unde acestea se taiau. Taietura preferata era briliantul. Diamantele erau montate cel mai des in argint, in timp ce pentru pietrele colorate se prefera aurul. Dupa 1970 au aparut monturile deschise in spate, care puneau total in valoare stralucirea pietrelor fatetate, iar pentru cele opace se prefera montura inchisa. Se foloseau din abundenta gemele, emailul si perlele. In 1782 Lavoisier a descoperit metoda de topire a platinei, ca atare acest metal dur a fost folosit pentru lanturile de ceas incepand cu 1820.
 
Napoleon a ales sa-i fie decorata coroana de inscaunare din 1804 cu camee. Entuziasmul de dupa campania din Italia (Roma era principalul centru de sculptarea cameelor), dorinta sa de maretie si admiratia fata de marile imperii antice au facut ca el sa deschida in Paris o scoala de gravare a gemelor, fapt ce a produs inflorirea productiei de camee inspirate din mitologia greaca si cea egipteana – motive ca hieroglifele, scarabeii si frunzele de lotus. Moda cameelor s-a raspandit in intreaga Europa. Josephine a primit de la cumnatul ei, Joachim Murat, o diadema sculptata intr-o singura scoica, reprezentand o scena din mitologia greaca, inramata cu aur si decorata cu perle si pietre pretioase si semipretioase. Marie-Louise avea un set de bijuterii cu 24 de camee. Journal des dames recomanda, in 1805, purtarea cameelor pe cordoane, in coliere, bratari si tiare.
Simpla accedere prin mariaj in familia Bonaparte a fost pentru Josephine ca deschiderea unui cufar cu o comoara. Dupa despartirea de Napoleon ea a pastrat toate bijuteriile, exceptandu-le pe cele ale coroanei, iar Marie-Louise a primit noi garnituri de diamante, perle, smaralde, rubine, safire, si opale. La nasterea fiului lor, Napoleon II, ea a primit de la sotul ei faimosul Colier Napoleon, faurit in 1811. Astazi el se afla la Smithsonian Natural History Museum, in Washington, D.C.

 
Contine 234 diamante cu diferite taieturi si a fost asamblat de compania Etienne Nitot et Fils din Paris.Ambele imparatese au avut garnituri de bijuterii ornate cu mozaic miniatural florentin, care s-au mentinut la moda in intreaga Europa pana in 1875. Acest tip de micromozaic necesita o munca minutioasa: sute de bucatele mici de pietre taiate sau sticla erau amplasate cu penseta pe o baza de de sticla sau cupru, astfel incat sa alcatuiasca un mini-tablou, spatiile dintre ele erau umplute cu ceara colorata si apoi suprafata era lacuita. Aceste tablouase, montate in bijuterii, reprezentau ruinele Romei antice, flori, pasari si animale.
Dupa ce Napoleon a pierdut puterea, stilul empire a continuat sa fie favorit timp de multe decade, cu adaptari si schimbari minore. O renastere a stilului a avut loc in a doua jumatatea a secolului al XIX-lea in Franta, a inceputul secolului XX si in anii ’80.
In Germania, fierul a fost materialul cel mai folosit pentru confectionatrea de bijuterii la inceputul secolului al XIX-lea. Modele complicate, impletituri gotice alambicate erau turnate in nisip foarte fin, legate între ele şi apoi vopsite in negru. Desi din metal obosnuit, aceste bijuterii erau scumpe, datorita complexitatii procesului de turnare si modelelor deosebite. Materialul a devenit cunoscut mai ales in bijuterii patriotice sau comemorative, in timpul Razboiului Prusac de eliberare (1812-1814). Doamnelor li se cerea sa doneze bijuteriile de aur pentru cauza razboiului si primeau in schimb fier. Putine dintre aceste bijuterii s-au pastrat pana in zilele noastre datorita fragilitatii lor si ruginei.
Daca ar fi sa descriem pe scurt stilul bijuteriilor empire, ne putem concentra pe cateva concepte de baza: sunt masive, au  linii austere, compozitii simetrice si detalii geometrice echilibrate.